Victoria Nuland face o vizită în Europa, la scurt timp după ce i-a criticat dur pe Viktor&Victor

Victoria Nuland face o vizită în Europa, la scurt timp după ce i-a criticat dur pe Viktor&Victor
Publicat: 06/10/2014, 11:03

„Victoria Nuland va discuta cu oficiali de rang înalt ai guvernului ucrainean cu privire la angajamentul SUA în ceea ce privește susținerea reformelor în curs de desfășurare în Ucraina, stadiul conflictului din Donbas, sprijinul Statelor Unite pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, arată sursa citată.

De asemenea, aceasta se va întâlni la Kiev cu reprezentanți ai diferitelor forțe politice, ai societății civile, precum și cu autorități regionale și studenți.

De la începutul crizei în Ucraina, SUA au acordat guvernului ucrainean peste 290 milioane de dolari, între care 116 milioane dolari pentru ajutor militar, dar care nu include arme letale.

Vizita înaltului diplomat american în Ucraina intervine pe fondul noilor informații cu privire la încălcarea armistițiului de către separatiștii proruși în estul țării, notează agenția ucraineană de presă Unian.

De la Kiev, subsecretarul de stat american va pleca miercuri, 8 octombrie, la Berlin, pentru a discuta cu reprezentanți ai guvernului federal și Bundestagului (parlamentul) o gamă largă de probleme globale și regionale, având programată și o conferință la Institutul Aspen. Joi și vineri, respectiv 9 și 10 octombrie, Victoria Nuland se va afla la Helsinki, într-o vizită axată în special pe probleme de securitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...